
KUGINU
E’ ‘na stidda ki si kiama pani
ddà stidda nica e tunda ki stralluci,
stidduzza amara ki a tutti nni cunduci
e ki orbi surdi e muti nni porta ‘zinu a ccà.
Nni tocca caminari supra l’acqua
comu a lu vostru svinturatu Sarvaturi,
comu a jiddu ognunu mi stracqua
e ‘stu fattu m’annea ‘nta lu duluri.
Mè frati, ‘nveci, è siddiatu –ccù raggiuni?-
‘nculicatu ‘ntra ‘na granni grutta scura,
manìa lu focu ‘mmenzu a li cannuni,
oggi ‘nfigura dumani ‘nsipulrura.
Mari Nostru, sarai tu fossa cumuni?
Tu ki inni ‘ncukki, sarai la nostra bara?
MLAIKA RAIS FRAG ZAKR
Si tu sì fermu jintra la to’ fidi,
e nun la vòi lassari;
Si jù sugnu fermu jintra la mè fidi,
e nun la vogghiu abbannunari
-e tuttu kistu kkiù ki liggittimu mi pari-
tutti dui, comu putemu parrari?
Pirkì aviri fidi è truvari e no circari.
E, dunki, stari fermi, non kiù caminari.
Ma senza caminari, comu si po’ circari?
E senza circari, comu putemu pinsari?
Ki forsi pinseri è fini di fidi?
O puramenti fidi è fini di pinsari?
Kki fa?
Nni ni niscemu ccu’ Mmalirittu o Bbinirittu
a ccu’ cci kriri?
Com’è k’è ‘sta facenna?
Dumannu a mmìa e a tutti pari!
Nni vulemu -si o no?- parrari?
Pirkì, si è veru kiddu ca si dici,
ki com’è dintra è fora,
sarà puru veru ki jiri migrannu cc’ò tò corpu
currispunni a ‘na ‘nterna migrazioni di genti
ki partunu, si fermanu ma mai arrivanu.
Veramenti.
E nun parru di caminari ‘cc’à menti.
E nemmancu di caminari di jiammi,
culonni a tempiu nostru.
Parru di movimenti, spostamenti e canciamenti
ki nun pàssanu ppi fora.
Vannu di jintra a dintra
senza putìrisi viriri luci.
Tipu ‘na cosa ki pàrunu dui:
UNUS AMBU dicìvanu l’antiki.
‘u stissu unu jintra a dùi
e dui diversi ki furmanu unu.
Unu unicu.
Ccù tutti ‘i so prupriità.
Di ognunu.
E’ propriu di nenti ki nàsciunu fiammi ardenti.
E’ propriu di nenti ki torna a veni l’esistenti
E tutti ‘i so parenti.
O puramenti nenti.
Kistu anabbasicu UNUSAMBU ‘NTERNU
È muvimentu di puntu di vista,
ppi so natura sempri plurali.
Ma in kistu sò plurali, resta sempri unu sulu,
tali e quali.
Tuttu kistu, pratticànnu ‘o scuru ccù apparìri.
Un apparìri dintra ‘na grutta
ki stati e ‘mmernu martiddia ddà ssutta.
Un apparìri ki nunn’havi tempu
e nemmanku locu,
a diri pocu.
‘Na cosa, ‘nsumma, c’assimigghia a ‘n jiocu.
Un jiocu ccu’ morti, ki veni mentri tu ti nni vaji.
E sunnu li vaji ki ccu’ jidda ti levi,
ki ti fannu akkianari ‘a frevi.
Eppuru, viri, è propriu ‘ntra kiddi parti
funni e ‘scuri
ki nàsciunu tutti: culuri, furmi, sapuri.
E quanti cugninturi .
A tutti l’uri.
Ma ora jù mi nni vajiu, partu e ti lassu.
Resta d’accussì, senza fari scrusciu.
Comu ‘nsonnu mai fattu.
‘Nsonnu amaru e …‘ntrasattu.
‘Na cosa ki di pumaroru diventa strattu.

